Istoricul localităţii
Numele comunei Leordina pare să fie de origine dacă. După părerea profesorului Alexandru FilipaÅŸcu, numele comunei derivă de la cuvantul ”leorda”, plantă erbacee din familia liliaceelor, cu miros de usturoi, cuvânt de origine exclusiv dacică. Aceasta denumire topografică ca ÅŸi multe altele de genul acesta, întâlnite pe teritoriul MaramureÅŸului (BorÅŸa - de la bora = vifor; Petrova de la Petrodava, etc.), precum ÅŸi descoperirile arheologice efectuate, atestă existenÅ£a pe aceste locuri în vremuri strămoÅŸeÅŸti a numeroase triburi dacice, precum ÅŸi comunitate daco–romană pe meleagurile MaramureÅŸului.
Date istorice mai importante Presupunerea, deducÅ£ia logică ne ajută să fixăm ca perioadă de întemeiere a satului Leordina a doua jumatate a sec.al XIV –lea ÅŸi prima jumătate a sec.al XV –lea, în anul 1353, când pentru prima dată apare în documente.A făcut parte din cnezatul de vale al BogdăneÅŸtilor, dintre satele ce au revenit înainte de 1353 după partaj fiilor lui Iuga. Se cuprinde teritoriul întărit ÅŸi hotărnicit la 1353 fiilor lui Iuga sub numele de “MoÅŸia principală Cuhea “ ÅŸi cele Å£inând de ea.
În 1373 Leordina este numită “Visso” fiind enumerată în ÅŸiruri ”possessionum” cu care se mărginea fostul domeniu al lui Bogdan, întărit ÅŸi hotărnicit DrăgoÅŸeÅŸtilor; ”Viso superiori” care în 1385 se află printre “vilis successione paterna” ale nepoÅ£ilor lui Iuga care este tot Leordina. Apare ÅŸi a treia oară ca “Visso” după cotropirea de către DrăgoÅŸeÅŸti într-o întărire din 1390 pentru ÅŸapte possessiones ale acestora. Păstram totuÅŸi rezerva că ar putea fi vorba ÅŸi de Petrova (Viso inferiori) la 1385 sau Leordina ÅŸi Petrova împreuna.
După confiscarea de la DrăgoÅŸeÅŸti apare la 1411 ca “Leorgyna” printre “possessiones nostras regios” întărite urmaÅŸilor lui Iuga. Se află la 1353 în cuprinsul ”possessioni”, Kohnya nunkupate, întărită ÅŸi hotărnicită fiilor lui Iuga. La 1385 “o Villa Dan” printre “villis successione paterna”ale nepoÅ£ilor lui Iuga. In 1411 când sunt enumerate toate satele de pe fostul domeniu a lui Iuga ”Villa Dan” nu este pomenită, dar apare în schimb acelaÅŸi domeniu, în 1418, o possessia Zpin, care este identică cu “Villa Dan”, deoarece Valea Spinului afluent al râului ViÅŸeu, se găseÅŸte în locul unde o hotărnicie din 1471 povesteÅŸte de “Terra Danowa”.
Pe locul fostului sat DăneÅŸti, astăzi se află cătunul Valea Spinului. ObÅŸtea sătească a reprezentat ÅŸi în MaramureÅŸ elementul de bază a organizării sociale din veacul al XIV –lea ÅŸi atestă elementul de continuitate al societatii locale. ObÅŸtea a reprezentat elementul esenÅ£ial de rezistenţă activă ÅŸi pasivă a ţărănimii faţă de aservirea feudală. Viabilitatea obÅŸtilor MaramureÅŸene trebuie privită ca rezultat concret al luptei dintre cele două principale clase medievale - sătenii ÅŸi stăpânii satelor. În veacul al XIV –lea nu mai existau obÅŸti libere în MaramureÅŸ. Îndelungul proces al aservirii lor a ajuns în această epocă la sfârÅŸitul unei etape de evoluÅ£ie. Plata în natură – reprezenta a cincizecea parte din produse ÅŸi a fost plătită în vite. CreÅŸterea vitelor a fost îndeletnicirea principală a ţăranilor maramureÅŸeni. Când regii unguri care ÅŸi-au extins suveranitatea asupra MaramureÅŸului, uncea, dajdia pe care o încasau ca simbol al recunoaÅŸterii acesteia era ” Quinquagessima” adică a cincizecia parte din animalele care jumătate erau reÅ£inute de cneji.
Teritoriul comunei Leordina a intrat în stăpânirea mai multor familii de nobili sau cneji. Primul stăpânitor este menÅ£ionat în diploma din 22 septembrie 1326, dată de regele Ungariei Carol Robert , cneazul maramureÅŸean Stanislau, înaintaÅŸul viitorilor BogdăneÅŸti ÅŸi DrăgoÅŸeÅŸti, prin care teritoriul Leordinei, alături de satele Strâmturii, Rozavlei, Åžieului, Botizei, Petrovei ÅŸi Poienilor de sub Munte, ce formau laolaltă bazinetul Strâmturei intră sub stăpânirea lui, pentru fidelitate ÅŸi servicii meritorii. Apoi, în stăpânirea satului intră un oarecare Ioan de Dolha, care ia numele Leordean de la numele satului, astfel întemeindu-se Leordean, familie numeroasă. Paralel cu aceasta se formează ÅŸi familia Urda, care este dovedită printr-un document din 1427 atestând nobilitatea ei. Întemeietorii celor două familii se presupune că ar fi fost rudenii, originari din satul Dolha, care astăzi face parte din teritoriul fostei U.R.S.S. Alt stăpân al satului, Mihai Urda, socotitîintemeietorul celei de-a doua familii poartă în documente ÅŸi supranumele “de Dolha”. Prestigiul acestuia ÅŸi a familiei întemeiate creÅŸtea atât de mult, încât în timpul sau mijocul sec.al XV –lea, satul primeÅŸte numele de “Ordona-falva”(Satul lui Urda), familie din care făcea parte ÅŸi ginerele sau, preotul David, primul preot cunoscut cu numele din această comună, menÅ£ionat într-un document din 1479.
Conform tradiÅ£iei satul a fost mai întâi situat în locul “Sub Hora” în partea de S-V dinspre hotarul de jos al comunei. TradiÅ£ia spune ca acolo pe când erau vreo 60 de familii, comuna a ars iar localnicii sau retras ÅŸi s-au stabilit mai înspre partea de sus a comunei. Când a izbucnit războiul ţărănesc din anul 1514 condus de Gheorghe Doja, steagul revoltei a fost ridicat ÅŸi de nobilii din MaramureÅŸ. La 20 octombrie 1514 regele Vladislav confiscă moÅŸiile celor 32 de nobili maramureÅŸeni, dăruindu-le lui St.Verhoczy, judele ţării ÅŸi lui Sig.Popany. Printre cei condamnaÅ£i la confiscarea averilor, găsim elita nobilimii româneÅŸti printre care ÅŸi Ioan de Leordina. Cel mai mult de suferit au avut ţăranii iobagi care trebuiau să rămână legaÅ£i de pământ în satele iobăgeÅŸti. MagnaÅ£ii unguri ÅŸi nobilii români din MaramureÅŸ s-au opus îmbunătăţirii vieÅ£ii ţăranilor iobagi.
Primul preot cunoscut cu numele a fost “popa David” menÅ£ionat într-un document din anul 1479 ca “presbyter ruthemorum de Leordeni”. De înfiinÅ£area parohiei din comună putem vorbi la sfârÅŸitul sec.al XVII –lea ÅŸi începutul sec.al XIX –lea. Din arhiva parohiei s-a găsit un registru al botezaÅ£ilor , cununaÅ£ilor ÅŸi al morÅ£ilor, registru foarte vechi din anul 1789. Pe un alt act din arhivă s-a aflat că data sigură de înfiinÅ£are a parohiei,anul 1809.